Samuel Eto’o vrea la Inter, dar nu oricum. Inclus în "afacerea" Ibrahimovic, camerunezul pune condiții campioanei Italiei. 15 milioane de euro primă de instalare, 10 milioane salariu sezonier. Dacă Inter este de acord și îl cedează pe Ibrahimovic Barcelonei atunci camerunezul va deveni cel mai bine plătit fotbalist al planetei.
Eto’o va ajunge mâine în capitala catalană, anunță Marca. Vrea să discute cu șefii lui Barca "față în față" și să vadă ce intenții au oficialii lui Inter care vor fi și ei prezenți la întâlnire. Se pare că tratativele vor dura mult și bine, niciuna dintre părți nefiind dispusă să cedeze. Eto’o este supărat pe Laporta pentru că acesta i-a impus să plece cu un an mai devreme decât prevede contractul. Iar el este un jucător valoros care a făcut multe pentru Barcelona de patru ani de când evoluează pe Camp Nou. Să uite șefii oare? Sau nu-l mai vrea Guardiola? Nu știu, Pep e totuși prea mic pentru conducători. Chiar dacă a adus trofee și iar trofee în primul an ca principal la prima echipă.
Nu știe nimeni cum se simte Laporta, dar Sami e liniștit. Contractul său expiră la anul, iar dacă Barcelona îi dă brânci acum, el decide unde și mai ales pe cât dorește să meargă. Dar… nimeni nu-i poate nega ultimul an de contract la Barca. Întrebarea e dacă va mai juca. La noi așa se întâmplă, nu faci cum zic superiorii, nu mai joci, ha-ha.
Â
Edwin Rosch
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER