„Eu știu doar să joc fotbal bine! Nu înțeleg nimic din asta”. Dezvăluire: când s-a lăsat Cristiano Ronaldo de școală. Cum s-a scuzat CR7 în fața judecătorilor

Cristiano Ronaldo face în această perioadă obiectul unui proces în care e anchetat pentru fraudă fiscală, fiind acuzat că nu a plătit taxe în valoare de aproximativ 15 milioane de euro pentru veniturile realizate în Spania, iar presa iberică a dezvăluit detalii din pledoaria starului de la Real Madrid.

Ronaldo le-a spus judecătorilor că din punctul său de vedere a plătit toate taxele și că a acționat întocmai cum l-au sfătuit reprezentanții săi legali, care i-au spus că nu greșește cu nimic. Pentru a întări faptul că nu el e omul care ia deciziile importante în ceea ce privește veniturile realizate, Rolando a precizat că a renunțat la școală după clasa a șasea și că „tot ce știe să facă e să joace fotbal”.

„Nu am avut niciodată probleme în Anglia, din acest motiv aș vrea să mă întorc acolo. Mi-am plătit mereu taxele, atât în Anglia cât și în Spania. Am plătit mereu. Așa cum știți, nu pot să ascund nimic. Ar fi ridicol din partea mea să ascund așa ceva. Sunt că o carte deschisă, dacă scrii pe Google Cristiano Ronaldo apare absolut totul despre mine. De exemplu, revista Forbes mi-a publicat toate veniturile.

Am plătit totul în 2014. Nu înțeleg nimic din asta (n.r. acest caz). Am mers la școală doar până în clasa a șasea și tot ce știu e să joc fottbal. Când sfătuitorii mei mi-au spus „Cris, e ok!”, atunci i-am crezut„, a declarat Ronaldo, conform postului de radio Cadena Ser.

Publicat: 05 08. 2017, 17:14
Actualizat: 05 08. 2017, 17:21