Eva Carneiro și-a anunțat pretențiile. Câți bani vrea de la Chelsea după scandalul în urma căruia a părăsit clubul
Eva Carneiro este decisă să-și găsească dreptatea în justiție, după ce a plecat de la Chelsea în urma scandalului declanșat la începutul sezonul, când Mourinho a criticat-o în public pentru că a încercat să-i acorde îngrijiri medicale lui Eden Hazard, în finalul unei partide din Premier League, iar ulterior i-a interzis să mai stea pe banca echipei la meciurile oficiale. În plus, Mourinho a fost filmat în timp ce o înjura pe Eva, în timp ce medicul de atunci al londonezilor revenea pe bancă.
Avocații Evei Carneiro nu au reușit să ajungă la o înțelegere cu Chelsea în ceea ce privește pachetul compensatoriu pe care aceasta ar trebui să-l primească, iar acum vor căuta să-și găsească dreptatea în justiție. Concret, aceștia au trimis o notificare de concediere constructivă clubului londonez, iar pasul următor e sesizrea unui tribunal de muncă.
Notificarea poate atrage un proces, dacă părțile nu ajung la un acord amiabil înaintea audierii în instanță. Concedierea constructivă presupune că angajatorul a încălcat contractul, cum ar fi crearea unui mediu ostil de muncă în acest caz, ceea ce-i dă dreptul angajatului să demisioneze ca răspuns la acesta tratament.
Presa din Anglia scrie că Eva ar putea primi minim 100.000 de euro dacă cazul va ajunge în justiție. Totuși, medicul demisionar vrea o sumă mai mare de la Chelsea și sunt șanse să o obțină, în condițiile în care londonezii își vor dori ca acest caz să nu ia o și mai mare amploare.