După unul dintre cele mai bune sezoane din istoria recentă (a terminat pe locul 5, înaintea unor cluburi cu nume, ca Tottenham sau United), Everton face tot posibilul să își păstreze vedetele, astfel încât în stagiunea viitoare să atace una dintre pozițiile care i-ar asigura calificarea în Liga Campionilor. Oficialii clubului încearcă transferul definitiv al lui Lukaku, golgheterul din sezonul trecut împrumutat de la Chelsea, dar până la a realiza acest lucru, au reușit să îl convingă pe unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei să accepte prelungirea contractului.
Ross Barkley a fost marea revelație a stagiunii precedente, când doar o accidentare l-a împiedicat să devină unul dintre nominalizații pentru titlul de jucătorul anului în Premier League. Evoluțiile sale excelente nu au trecut neobservate, astfel că granzii din Regat au cochetat cu ideea de a-l transfera. Chelsea, United, City și Liverpool s-au înscris în cursa pentru fotbalist, estimându-se chiar oferte importante pe numele său, apropiate de suma de 40 de milioane de lire. „Cormoranii” păreau cei mai deciși să facă o ofertă concretă, Brendan Rodgers considerându-l pe tânărul lui Everton un jucător de mare viitor, care se aseamănă mult ca stil de joc cu Steven Gerrard, actualul căpitan al lui Liverpool.
Din fericire pentru fanii „caramelelor”, pentru moment nu pare să se mai pună problema unei plecări, mijlocașul acceptând astăzi, în cantonamentul din Thailanda, acolo unde Everton participă la un turneu, să semneze prelungirea contractului. Conform dailymail.co.uk, Barkley a parafat o nouă înțelegere, valabilă până la finalul sezonului 2017-2018, care îl va transforma într-unul dintre tinerii fotbaliști cu cel mai mare salariu din Premier League: peste 3 milioane de lire anual.
Ross Barkley signs new 4 year contract at Everton until 2018 #SSN — Sky Sports News (@SkySportsNews) July 29, 2014
Ross Barkley signs new 4 year contract at Everton until 2018 #SSN
— Sky Sports News (@SkySportsNews) July 29, 2014
6 goluri în 47 de meciuri a marcat Barkley pentru Everton. Un produs al clubului de pe Goodison Park, mijlocașul de 189 cm a făcut pasul spre echipa mare din 2010, când abia împlinise 16 ani
9 selecții a strâns mijlocașul pentru naționala Angliei, el făcând parte și din lotul deplasat de Roy Hodgson în Brazilia, la Campionatul Mondial de anul acesta
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER