EXCLUSIV | Mihai Costea și-a găsit echipă: fostul atacant al Craiovei și al Stelei merge la Ittihad Kalba din Emiratele Arabe Unite
După despărțirea de FC Voluntari, Mihai Costea și-a găsit un angajament în zona Golfului. Atacantul de 27 de ani a semnat un contract până în vară, cu posibilitate de prelungire, cu echipa Ittihad Kalba, ocupanta locului 5 în liga secundă din Emiratele Arabe Unite. Noua echipă a lui „Nilă” a efectuat un turneu în România în septembrie anul trecut, disputând și un amical cu Steaua.
Fostul jucător al Craiovei și al Stelei va încasa la Ittihad Kalba un salariu de apriximativ 10.000 de dolari pe lună. Cel mai cunoscut jucător de la Ittihad Kalba este atacantul senegalez Papa Waigo (ex-Southampton, Fiorentina, Genoa, Lecce).