EXCLUSIV – Olăroiu a mai „convins” un român să meargă în Emiratele Arabe Unite!** Are INTERZIS în Liga 1, dar i-a determinat pe arabi să îi umple conturile
*Descinderile lui Olăroiu și Rădoi în țările arabe i-au determinat pe fotbaliștii și tehnicienii din Liga 1 să nu mai fie la fel de sceptici în privința unei eventuale oferte din campionatele destinate, până de curând, „cămilelor”. Șeicii plătesc regește, Wesley, probabil cel mai bun jucător din campionatul intern în sezonul trecut, acceptând fără rețineri oferta venită. Ultimul pe lista celor care ia calea „țărilor calde” este Marius Șumudică.
Cosmin Olăroiu nu va mai fi, așadar, singurul antrenor român din Emiratele Arabe Unite. Fostul tehnician al Stelei, în prezent la Al Ain, se poate confrunta în acest sezon cu Marius Șumudică, omul care are interzis în Liga I până în stagiunea viitoare conform regulamentelor, după ce le-a pregătit deja pe FC Vaslui și Universitatea Cluj.
Șumudică este dorit de formația Al Dhafra, promovată în acest an în prima ligă și care în acest moment ocupă doar locul al 11-lea în campionatul din Emirate. În urma rezultatelor sub așteptări, șeicii au decis să pună capăt colaborării cu antrenorul bosniac Džemal HadžiabdiÇ, iar marele favorit pentru înlocuirea acestuia este Marius Șumudică.
Tehnicianul român pare mai degrabă tentat să accepte oferta din Orientul Mijlociu, grație referințelor lui Olăroiu, deși fusese contactat și de elenii de la AEK Atena. Instabilitatea economică din Grecia l-a făcut pe Șumudică să amâne un răspuns, care, în condițiile date, probabil că nici nu va mai veni.
11 este locul ocupat de Al Dhafra în campionatul din Emiratele Unite, acumulând doar 11 puncte în cele 10 etape scurse de la începutul sezonului
7-0 a fost scorul administrat de formația lui Olăroiu, Al Ain, în duelul cu Al Dhafra. Hadziabdic, vechiul tehnician, a fost, atunci, criticat dur de șeici, aceștia decizând, în cele din urmă să îl înlocuiască
5 jucători străini al Al Dhafra în lot, cel mai cunoscut fiind un brazilian. André Luciano da Silva, cunoscut și ca Pinga, a evoluat, în trecut, la Internacional și Treviso