Costel Gâlcă a povestit pentru ProSport un episod interesant care spune totul despre filosofia sa de antrenor. Când se afla pe banca grupării Espanyol Barcelona, fostul mijlocaș de la Steaua a avut o discuție decisivă cu Marco Asensio, care traversa o perioadă slabă. Actual star la Real Madrid – Asensio a jucat în ultimele meciuri titular în fața lui Isco -, mijlocașul de bandă l-a cucerit pe Gâlcă, românul punându-se scut în fața presei.
„Și dacă-l pui să joace mijlocaș central, el îți va juca la fel de bine și acolo. Am văzut în el un sportiv serios și matur (n.r. – avea 19 ani când era antrenat de Gâlcă), mi-a fost rar să întâlnesc un fotbalist atât de serios, care punea partea financiară în plan secundar. Planul sportiv conta cel mai mult. Avea un salariu foarte mare, câștiga și din publicitate, deci era realizat din acest punct de vedere. Când l-am antrenat eu, el a traversat o pasă mai slabă, iar mass-media îmi sugera să-l las pe bancă. L-am luat deoparte în vestiar, am vorbit cu el și i-am zis >. L-a ajutat foarte mult apoi ce i-am zis”, a precizat „Costelino”.
Gâlcă a subliniat apoi modul în care își pune în practică ideile când e obligat să gestioneze un caz în care e implicat un sportiv care poate face diferența. „Eu nu scot din echipă un jucător care poate face diferența oricând după ce a jucat prost un meci prost! Niciodată! Mizez pe faptul că unui jucător de asemenea calibru trebuie să-i ofer opțiuni la antrenamente și libertate pe teren, în meciuri. Jucătorilor geniali trebuie să le lași libertate totală”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER