Exemplu pentru Steaua! „Ne pare rău că am pierdut o parte din abonați! **Le vom scrie să-i aducem înapoi!”

Situația întâlnită pe stadionul din Ghencea la partida cu Alba
Iulia, când Steaua a avut parte de susținerea a doar 2.000 de fani,
poate fi translatată și în Serie A, bineînețeles păstrând
proporțiile.

Milanul și-a pierdut sprijinul fanilor, dezamăgiți, probabil, de
faptul că ‘Diavolii’ nu pot ține pasul cu marea rivală, Inter.
Vicepreședintele celor de la AC Milan, Adriano Galliani, se arată
îngrijorat de numărul redus de fani care se prezintă la meciurile
rossonerilor , dar, spre deosebire de conducerea clubului din
Ghencea, oficialii grupării italiene vor face tot posibilul să
readucă suporterii pe San Siro.

„Ceea ce mă deranjează foarte tare este faptul că am
pierdut aproximativ 16.000 de suporteri plătitori de bilete,
comparativ cu sezonul trecut. Vreau să le scriu acestora pentru a-i
informa că vom organiza promoții speciale cu ocazia sărbătorilor de
iarnă pentru aceia care vor să devină abonați. Nu o facem pentru că
am avea nevoie de bani, ci pentru că este inacceptabil să avem doar
40.000 de fani la un meci cu AS Roma”,
a declarat Adriano
Galliani pentru Studio Sport.

Publicat: 11 11. 2009, 16:25
Actualizat: 11 11. 2009, 16:31