Toți ochii pe Kylian Mbappe. Tânărul fotbalist de 18 ani este dorit de cele mai puternice cluburi, dar cea mai insistentă a fost chiar Regina Europei. „Real Madrid a încercat să mă transfere încă de când aveam 14 ani. Să vedem ce se va întâmpla, trebuie să analizăm ofertele și să vedem ce se va întâmpla la club, pentru că am un contract, nu sunt jucător liber„, a declarat Mbappe jurnaliștilor de la Canal + Sport după victoria echipei naționale a Franței (marți, 13 iunie), 3-2, în amicalul contra Angliei.
Mbappe are o cotă de piață de 35 de milioane de euro, potrivit site-ului transfermarkt.com, însă sumele de transfer ale acestuia, apărute în presa internațională, sunt impresionante. 130 de milioane de euro ar fi dispusă să ofere Real Madrid pentru a-l avea pe francez în lotul lui Zidane.
Atacantul a strălucit în acest sezon la AC Monaco, echipă pentru care a marcat 101 goluri în toate competițiile (Ligue 1, Champions League, Cupa Franței, Cupa Ligii). Mbappe mai are contract cu Monaco până în 2019.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER