Aflat în cantonamentul naționalei pentru meciul oficial cu Irlanda de Nord și cel amical cu Danemarca, Vlad Chiricheș a vorbit despre situația sa de la Tottenham. Într-un scurt interviu acordat celor de la Sky, Chiricheș a spus că nu este fericit momentan la gruparea din Londra din pricina faptului că nu prinde prima echipă, dar speră să poată reveni în curând la forma din stagiunea trecută.
Dată fiind situația lui Chiricheș, mai multe cluburi s-au arătat interesate de serviciile românului. AS Roma, Juventus, Inter Milano sau Arsenal sunt doar câteva dintre posibilele destinații înaintate de presa engleză și cea italiană, dar deocamdată românul spune că nu știe nimic despre o eventuală plecare.
„Nu știu nimic despre zvonurile care anunță plecarea mea. Tot ce pot să spun este că nu sunt foarte fericit în acest moment pentru că nu joc. Cred însă că îmi pot îmbunătăți jocul și pot prinde din nou echipa”, a declarat Chiricheș pentru SkySports.
România – Irlanda de Nord se va disputa vineri, 14 noiembrie, de la 21:45, pe Național Arena. România ocupă locul doi în grupa de calificare la Campionatul European din 2016, în timp ce Irlanda de Nord are maximum de puncte, nouă, fiind liderul grupei F.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER