FA vrea ca Hazard să fie suspendat mai mult de trei meciuri

Federația Engleză de Fotbal (FA) vrea ca Eden Hazard să primească o suspendare mai mare de trei meciuri pentru incidentul de la partida Swansea City – Chelsea, în care a lovit cu piciorul în piept un copil de mingi care întârzia repunerea balonului în joc.

Jucătorul belgian a încercat să recupereze mai repede un balon care ieșise în aut de poartă, deoarece echipa sa mai avea doar 10 minute pentru a recupera deficitul de două goluri din partida tur. Hazard a șutat înspre mingea care se afla în brațele copilului, însă l-a lovit pe acesta în partea dreaptă a pieptului, iar arbitrul partidei, Chris Foy, a luat decizia de a-l elimina pe jucător.

Charlie Morgan, adolescentul lovit de Hazard, în vârstă de 17 ani, este fiul directorului clubului, Martin Morgan.

FA a apreciat, vineri, că cele trei meciuri de suspendare, automate după o eliminare, sunt insuficiente. „Comportamentul lui Hazard constituite un caz de conduită violentă pentru care pedeapsa obișnuită este clar insuficientă”, a anunțat federația într-un comunicat.

Mediafax

Publicat: 25 01. 2013, 20:11
Actualizat: 25 01. 2013, 20:12