Cesc Fabregas susține că nu este fericit cu statutul pe care-l are în echipă de la venirea lui Tito Vilanova, acela de rezervă. Mijlocașul adus de la Arsenal pe 30 de milioane de lire sterline n-a jucat nici măcar un meci întreg în acest sezon, iar în Supercupa cu Real Madrid n-a fost introdus deloc.
„Sunt foarte fericit că fac parte din această echipă, dar dacă antrenorul îmi spune că trebuie să plec, atunci voi pleca. Dar nu-l voi face să-mi spună atât de ușor să plec, dacă înțelegeți ce vreau să spun”, a spus Fabregas.
Presa din Italia anunță azi că Fabregas ar putea ajunge la AC Milan sub formă de împrumut, unde s-ar întâlni cu Bojan, și el împurmutat tot de la Barcelona. Mutarea ar putea avea loc în iarnă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER