Fabregas și-a recuperat banii! ** După ce a plătit din propriul buzunar 5 milioane de euro pentru a veni la Barcelona, Cesc a primit o ofertă ULUITOARE
Mutarea din Anglia în Spania îi priește mijlocașului catalan Cesc Fabregas (24 de ani). Așa cum era de așteptat, imaginea fotbalistului se vinde mult mai bine în Barcelona decât la Londra, iar jucătorul de 35 de milioane de euro al lui Guardiola a primit un contract de sponsorizare extrem de generos din partea producătorului de îmbrăcăminte și încălțăminte Puma.
Puma l-a convins pe Fabregas să semneze un acord pe șapte ani, iar fotbalistul va primi 2 milioane de euro stagional pentru a promova brandul german. Astfel, Fabregas va încasa în total 14 milioane de euro în urma colabărării, asta însemnând că spaniolul își va acoperi pierderea de 5 milioane de euro înregistrată la momentul transferului pe Camp Nou. În vară, el a suportat o parte din suma de transfer din propriul buzunar, tocmai pentru a înlesni mutarea la echipa blaugrana.
Contractul cu Puma îi va aduce de două ori mai mulți bani decât înțelegerea cu Nike, care îl plătea pe creativul mijlocaș cu 800.000 de euro anual. Puma a mai dat două lovituri în ultimele zile, reușind să semneze contracte de colaborare și cu Radamel Falcao (Atletico Madrid) și Sergio Aguero (Manchester City).