Fabrica de goluri

Fabrica de goluri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Manchester United și Chelsea continuă cursa umăr la urmăr pentru
titlul din Premier League, după ce o a treia pretendentă, Arsenal,
a pierdut teren în urma remizei de la Birmingham.
Chelsea a fost de departe formația care a impresionat în weekend,
pentru că oamenii lui Carlo Ancelotti au spulberat-o, pe teren
propriu, cu un greu imaginabil 7-1, pe Aston Villa, echipă ce se
lupta cu Tottenham, Manchester City și Liverpool pentru locul 4 din
Liga Campionilor! Aston Villa era neînvinsă de zece jocuri și chiar
a dat, pentru scurtă vreme, senzația că poate pune probleme, după
ce a egalat la unu. A urmat însă o ploaie de goluri în poarta lui
Friedel, dintre care cinci au fost marcate după pauză.

Eroul partidei a fost Frank Lampard (foto). El a reușit un
poker, dar două dintre cele patru goluri au venit în urma
transformării unor lovituri de la 11 metri. Chelsea are acum 82 de
goluri marcate în actuala ediție, iar Lampard a devenit al treilea
realizator all-time din istoria clubului, cu 151 de goluri. Acest
meci a mai reprezentat atingerea unei borne importante pentru
mijlocașul fără plămâni, respectiv golul 100 pentru Chelsea în
Premier League.


„Lampard este o emblemă a lui Chelsea, la fel ca Terry.
Ambii reprezintă la superlativ fotbalul englez”,
Carlo
Ancelotti, antrenor Chelsea

„Frank a fost fantastic, dar nu ne-a bătut de unul
singur. Chelsea este o forță, însă noi am făcut cel mai prost joc
de când sunt eu la Birmingham”
, Martin O’Neill, antrenor
Aston Villa


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×