FABULOS** Așa ceva nu s-a mai văzut pe arenele lumii! Mărește poza pentru „rezultatul” unei acțiuni fără precedent. Românii și-au făcut loc cu ‘a 8-a minune a lumii’ VIDEO
Olandezii au avut parte de un eveniment rar întâlnit pe stadioane. Acțiunea fanilor lui Feyenoord surprinde nu atât prin atașamentul față de echipă, cât prin detaliile acțiunii lor.
Ultrașii lui Feyenoord au celebrat avant-la-lettre 105 ani de la înființarea echipei într-un mod inedit. Meciul cu Twente, care a reprezentat primul meci oficial al marii echipe din Olanda, a fost ocazia specială aleasă de fani pentru a-și dovedi atașamentul lor.
Ultrașii au construit un banner uriaș pe care au scris toate meciurile jucate în istorie de echipa lor.
Între acestea și-au găsit loc și celebra dublă din 1970, atunci când marea echipă a lui Feyenoord a fost eliminată de UTA, în primul tur al Cupei Campionilor. Feyenoord era la acea oră campioana intercontinentală și au privit meciurile cu românii ca pe o joacă: „O calificarea a românilor în dauna noastră ar echivala cu a opta minune a lumii„, spunea atunci Ernst Happel, antrenorul olandezilor.
Și Rapid are locul ei în istoria lui Feyenoord. Giuleștenii și-au început aventura UEFAntastică din urmă cu șapte ani cu un meci mare făcut la Feyenoord: 1-1, după golul reușit din penalty de Vasilache
Feyenoord s-a înființat pe 19 iulie 1908, dar cum meciul cu Twente a avut loc pe 27 ianuarie, fanii au decis ca acțiunea lor să aibă loc înaintea împlinirii celor 105 ani de existență.
Sursa FOTO: ultras-tifo.net