FABULOS! De Gea, ca Marica! A apărut pe net contractul semnat de portarul lui United cu Real Madid! Cât ar fi câștigat anual
Football Leaks a dat publicității pe care portarul spaniol David De Gea, de la Manchester United, îl semnase cu Real Madrid, dar pe care gruparea „blanco” nu a reușit să-l înregistreze în timp util, la finalul perioadei de transferuri din vara lui 2015.
Conform documentelor apărute pe internet, De Gea ar fi urmat să încaseze nu mai puțin de 11.890.182€ anual, până în 2021, adică peste 75 de milioane de euro pe toată durata contractului.
Salariu comparabil cu al lui Gebhart la Steaua 🙂 Au aplicat și ei „schema Marica”
În înțelegerea semnată de goalkeeperul de 25 de ani se stipulează însă faptul că salariul lunar al acestuia e de doar 6.000 de euro, adică 72.000 de euro pe an. Restul sumei până la 11,9 milioane de euro urma să fie încasată de De Gea sub formă de prime. Practic, salariul oficial al spaniolului ar fi fost puțin mai mare decât cel al germanului Timo Gebhart la Steaua, care a semnat pentru 5.000 de euro pe lună. Real Madrid a aplicat strategia pe care și Steaua a folosit-o în cazul lui Ciprian Marica, atacantul având salariul mediu pe economie conform înțelegerii cu Gigi Becali, dar și o primă de 1 milion de euro dacă Steaua va ajunge în Liga Campionilor. Singura diferență e că De Gea va încasa cele peste 11 milioane de euro indiferent de performanțele avute cu Real.
O altă clauză interesantă din contract este aceea că De Gea urma să-și cedeze 50% din drepturile de imagine, ceea ce însemnă că Real ar fi încasat jumătate din toate contractele de publicitate semnate de portar, „inclusiv postări pe bloguri, conturi de rețelșe de socializare precum Facebook, Twitter, Youtube sau altele”.