Leicester a luat prin surprindere lumea fotbalului în acest sezon, reușind să se cațere până pe primul loc în Premier League, după ce în urmă cu 12 luni „vulpile” se aflau în subsolul clasamentului și erau mari favorite la retrogradare. Acum, cu opt etape înainte de final, Leicester are un avans de cinci puncte față de locul 2 și are șansa să devină cea mai surprinzătoare campioană din istoria Premier League.
Una din cheile succesului pentru echipa antrenată de Claudio Ranieri e reprezentată și de un excelent departament de scouting, care a reușit să repereze jucători precum Jamie Vardy sau Riyad Mahrez și să-i aducă pentru sume infime, ce nu au depășit un milion de euro. Ambii sunt cotați acum la peste 20 de milioane de euro și vor pleca foarte probabil în vară la echipe mari ale Europei.
Același departament de scouting al lui Leicester a pus acum ochii pe un jucător român cu evoluții impresionante în ultimele sezoane, dar ignorat la nivelul primei reprezentative până în prezent. Este vorba de mijlocașul Florentin Matei, de la Rijeka, care tocmai a fost urmărit de trimișii „vulpilor”, în meciul de cupă cu Slaven Belupo, scor 2-1, în care românul a și marcat (video aici).
„Messi al României i-a impresionat pe scouterii vulpilor„, notează site-ul ClubCall, specializat pe Premier League.
„Vulpile au trimis un scout în Croația să urmărească meciul dintre Rijeka și Slaven Belupo, în care Matei a marcat un gol și a pasat decisiv pentru celălalt, în victoria cu 2-1 de pe teren propriu.
Jucătorul de 22 de ani a ajuns la Rijeka în ianuarie, de la clubul ucrainean Volyn pentru 500.000 de euro, dar e așteptat deja să facă un nou pas important în carieră, fiind în cărți și pentru o convocare în lotul României pentru Euro 2016″, scrie sursa citată, care prezintă și caracterizarea făcută de Ivica Zunic, fost coleg cu Matei în Ucraina, pentru Goal.com.
„E un jucător foarte bun! Am fost colegi timp de doi ani și, pentru mine, el e Messi al României. Poate juca pe mai multe posturi, dar din punctul meu de vedere cel mai bine se simte în cele două benzi ale terenului. E un jucător ofensiv, puternic în situațiile unu la unu și are toate caracteristicile unui fotbalist modern. E rapid, are un dribling excelent și muncește mai mult decât majoritatea colegilor săi„, a declarat Zunic.
1 – un gol și 3 pase decisive a reușit Florentin Matei pentru Rijeka în acest sezon, după transferul din ianuarie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER