FABULOS! Niciun român de la Gică Hagi încoace nu a mai primit asemenea laude!** Rușii l-ar sufla în aur pe Dan Petrescu și i s-ar închina zilnic! ‘E o stea! A doborât orice record’

Dan Petrescu a reușit să-i lase mască pe ruși. Venit de la modesta Unirea Urziceni, în urmă cu doi ani, tehnicianul român a produs un șoc nu doar la Kuban, ci în întreg campionatul Rusiei. Nimeni nu se aștepta ca micuța grupare din Krasnodar să aibă un asemenea parcurs și nimeni nu-și imagina că antrenorul român va putea revoluționa modul în care rușii percep fotbalul.

Într-un amplu articol publicat de soccer.ru, jurnaliștii rememorează toate evenimentele ultimului sezon din perspectiva celor de la Kuban, cu plusuri și minusuri, iar la final trag concluzia: Dan Petrescu este omul numărul unu al „galben-verzilor”.

„Ne bucurăm că în campionatul nostru a apărut o nouă echipă demnă de luat în seamă. Kuban este o trupă competitivă, iar sezonul viitor își va propune mai mult ca sigur să participe în cupele europene. Este clar că asta se poate realiza doar dacă Dan Petrescu și Lacina Traore, stelele echipei, sunt păstrați. În plus mai este nevoie și de câteva întăriri. Totul merge conform planului la Krasnodar și pentru prima dată în istoria clubului fanii se pot bucura că au evitat „efectul de lift” și nu au retrogradat imediat după promovare. Este pentru prima dată în istorie, indiferent că vorbim despre actuala structură a campionatului sau despre structura din URSS, când Kuban reușește să se mențină în eșalonul de elită al Rusiei”, notează jurnaliștii estici.

La capitolul dezamăgiri, cei de la soccer.ru continuă să laude echipa din Krasnodar: „Dacă vorbim despre dezamăgiri se poate spune că doar clasarea pe locul 8 în play-off poate fi trecută la acest capitol. Cu siguranță pe teren lucrurile au stat altfel și Kuban merita o clasare mai bună”.

„Petrescu, punct de cotitură în istoria clubului”
– „Românul a reușit să doboare toate recordurile la această echipă în doar doi ani. Petrescu scoate maxim de la elevii săi, trăiește intens meciurile pe bancă, în zona tehnică sau chiar dincolo de ea, motiv pentru care a și fost eliminat de trei ori. Petrescu este figura centrală și este principalul responsabil pentru succesele înregistrate de club”, mai notează apreciativ jurnaliștii ruși.

Date statistice oferite de soccer.ru:

Obiectiv la începutul sezonului: evitarea retrogradării; pe parcurs obiectivul s-a schimbat în clasarea pe locul 6, potrivit declarațiilor lui Petrescu

Ce s-a reușit la finalul sezonului: clasarea pe locul 8, plus multe meciuri memorabile; multe echipe „grele” ale Rusiei au fost „ucise” pe terenul lui Kuban

Cele mai bune meciuri ale echipei:
șase egaluri și o victorie în play-off, dar niciunul dintre granzi nu a reușit să se impună pe stadionul lui Kuban

Cele mai proaste meciuri: Amkar – Kuban 1-3, Kuban – Tom Tomsk 1-3, Lokomotiv Moscova – Kuban 2-0

Publicat: 23 05. 2012, 10:33
Actualizat: 23 05. 2012, 12:11