„Face lifting” pentru Barcelona. Strategie neașteptată a catalanilor. Cine pleacă și cine vine pe Camp Nou
La finalul acestui sezon, FC Barcelona va trece printr-un proces de reamniere a lotului, intitulat „lifting” de către noua conducere a clubului. Mai exact, o serie de fotbaliști, unii dintre ei nume importante, vor părăsi Camp Nou în vară, iar în locul acestora se va miza în special pe fotbaliștii catalanilor împrumutați în toată Europa.
Veteranul Carles Puyol și-a anunțat retragerea, iar portarul Victor Valdes nu și-a prelungit înțelegerea cu gruparea blau-grana, astfel că Barcelona va rămâne din iunie fără doi dintre jucătorii-simbol. Dacă în privința postului de fundaș se vorbește despre aducerea lui David Luiz, intrat în digrația lui Mourinho la Chelsea, în locul lui Valdes va sosi, foarte probabil, goalkeeperul lui Monchengladbach, Andre ter Stegen.
De asemenea, în vară mai pot pleca de la Barca și Dani Alves, Alexis Sanchez și Alex Song, dar șefii nu se vor opune nici unor eventuale oferte venite pentru Tello sau Pedro.
În locurile acestora vor fi readuși la echipă împrumutații Deulofeu, autorul unui sezon excepțional la Everton, Bojan Krkic (Ajax Amsterdam) sau Rafinha (Celta Vigo), însă este clar că lotul va mai trebui completat cu alte câteva nume importante dacă Barcelona dorește să se mențină la același nivel din ultimii 10 ani.
Jucătorii din actualul lot al Barcelonei care vor rămâne sigur și din vară: Pinto, Montoya, Sergi Roberto, Pique, Bartra, Busquets, Fabregas, Mascherano, Adriano, Neymar, Iniesta, Xavi, Messi și Jordi Alba.