Facundo Ferreyra a revenit la Șahtior: „Regret că nu m-am întors imediat în Ucraina, le cer scuze fanilor”
Fotbalistul argentinian Facundo Ferreyra a declarat, pentru site-ul oficial al clubului Șahtior Donețk, că regretă că nu s-a întors imediat în Ucraina după stagiul de pregătire din Elveția și că le cere scuze fanilor, colegilor săi și tehnicianului Mircea Lucescu.
„Familia mea era foarte îngrijorată și m-a convins să nu merg în Ucraina. Se gândeau că este foarte periculos, astfel că m-am hotărât să nu mă întorc. Dar a doua zi am regretat această decizie. Temerile mele au fost risipite după o discuție cu conducătorul clubului, Serghei Palkin. El m-a calmat și m-a asigurat că vom fi cu toții în siguranță. În plus, alți jucători reveniseră în Ucraina și cu toții erau în regulă. Regret că nu am venit imediat. Le cer scuze fanilor, colegilor mei și antrenorului”, a spus Ferreyra.
Facundo Ferreyra a precizat că i-ar plăcea ca echipa să revină la Donețk, să joace pe propriul stadion. „Însă trebuie să recunoaștem meritele clubului pentru organizarea cantonamentului din Lvov. Avem tot ce ne trebuie. Apoi vom merge la Kiev și sunt sigur că și acolo totul va fi în regulă. Înțelegem cât de dificilă este asigurarea unei activități normale în actualele circumstanțe”, a adăugat Ferreyra.
Clubul Șahtior Donețk a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că după Fred, care a revenit la echipă în urmă cu o zi, s-a alăturat lotului pregătit de Mircea Lucescu și Facundo Ferreyra, dintre cei șase jucători care au refuzat să revină în Ucraina după stagiul de pregătire din Elveția.
La sfârșitul săptămânii trecute, Info Sport+ scria că șase jucători ai echipei Șahtior Donețk nu au urcat în avionul care a plecat de la Geneva în Ucraina. Sursa citată a publicat numele a cinci dintre cei șase jucători, toți sud-americani: Teixeira, Fred, Dentinho, Douglas Costa (Brazilia) și Ferreyra (Argentina). Luni, patronul clubului Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov, a confirmat că șase fotbaliști nu au revenit în Ucraina, însă a precizat că speră ca aceștia se vor răzgândi și se vor prezenta la lot, el menționând că jucătorii nu au de ce să se teamă. Ahmetov a precizat că fotbaliștii în cauză sunt Alex Teixeira, Fred, Dentinho, Douglas Costa, Facundo Ferreyra și Ismaily.
La 17 iulie, un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbușit în apropierea localității Grabovo, la 50 de kilometri de Donețk, într-o zonă în care au loc confruntări între forțele ucrainene și separatiștii proruși. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur și avea la bord 298 de persoane. Nu există supraviețuitori.
Sursa: Mediafax