Falimentul unei legende! **AEK Atena a retrogradat pentru prima oară în istorie

*AEK Atena a retrogradat pentru prima oară în istorie duminică, după ce fanii echipei au intrat pe teren la meciul cu Panthrakikos. Echipa greacă are datorii de peste 40 de milioane de euro

În 2004, guvernul grec a șters o parte din datoriile lui AEK, dar clubul a acumulat altele, în valoare de 40 de milioane de euro
Fotbalul modern nu ține cont de istorie, ci de bani. Sau mai degrabă, de lipsa banilor. În vară, Rangers a fost retrogradată în liga a patra scoțiană din cauza unor datorii de 70 de milioane de euro. Iar duminică a venit rândul unei alte echipe cu o istorie bogată, AEK Atena, să se afle în această postură. Campioană a Greciei de 11 ori, AEK a retrogradat pentru prima dată în istoria de 89 de ani a echipei în urma unei invazii a suporterilor la meciul cu Panthrakikos, decisiv pentru evitarea retrogradării, care va aduce o penalizare de trei puncte, sinonimă cu retrogradarea matematică în liga secundă. Totul s-a întâmplat în doar câteva secunde, după ce Bougaidis a deschis scorul, reluând balonul în proprie poartă în minutul 87. Suficient însă pentru ca suporterii să înnebunească și să oprească meciul după ce i-au alergat pe propriii jucători până la vestiare. Cu o etapă înainte de finalul campionatului, AEK are cinci puncte în spatele locului 14, ocupat de Aris, care asigură salvarea.

Vor să joace în Liga a treia

Care sunt însă motivele din cauza cărora formația din Atena a ajuns aici? În primul rând, criza financiară din Grecia, care a afectat puternic sportul elen. A fost un sezon bizar, în care Panathinaikos nu s-a calificat în cupele europene pentru prima oară după 16 sezoane consecutive și a decis să joace meciurile de pe teren propriu în timpul zilei, pentru a reduce costurile cu nocturna. Iar AEK și-a vândut în timpul sezonului aproape un prim „11″, din care au făcut parte Gudjohnssen, Klonaridis sau Leonardo, tocmai pentru a reduce din costuri. Astfel, retrogradarea a venit normal, având în vedere că media de vârstă a echipei pe care antrenorul Traianos Dellas a avut-o în teren la meciul cu Panthrakikos a fost de doar 20,7 ani!

Însă principalii vinovați au fost conducătorii clubului, care au gestionat catastrofal problemele financiare ale lui AEK. În urmă cu opt ani, guvernul de la Atena a oferit o portiță de scăpare pentru clubul la care au antrenat Țiți Dumitriu și Ilie Dumitrescu, ștergând o parte din datoriile de 15 milioane de euro acumulate de clubul atenian. Totuși, în următorii opt ani, AEK a strâns datorii de peste 40 de milioane de euro, pentru care actualul președinte, Andreas Dimitrelos, a fost arestat în martie. Iar acum singura necunoscută este divizia unde va juca AEK în sezonul viitor. Șefii clubului grec iau în considerare o retrogradare în liga a treia, care are statut de competiție pentru amatori, pentru a radia complet datoriile pe care le-a strâns echipa în ultimii opt ani.

E trist că o asemenea forță a fotbalului grec a retrogra­dat
Dumitru Dumitriu, fost antrenor la AEK între 1998 și 1999

Palmaresul lui AEK Atena cuprinde 11 titluri de campioană și 14 Cupe ale Greciei

În urma retrogradării lui AEK, prețul drepturilor de televizare ale întrecerii elene s-au redus cu 10%

Publicat: 16 04. 2013, 03:00
Actualizat: 16 04. 2013, 03:00