Fanii l-au huiduit din nou pe Mourinho!** Reacția portughezului și ce i-a transmis înlocuitorului lui Iker Casillas

Real Madrid s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Real Sociedad, scor 4-3, într-o atmosferă tensionată. Fanii „albilor” au fost nemulțumiți de faptul că Iker Casillas a fost din nou ținut pe banca de rezerve de Mourinho și l-au huiduit pe portughez.

Mourinho acceptă criticile pentru faptul că echipa nu merge așa cum și-ar fi dorit în Primera și le-a transmis fanilor că pot să îl conteste în continuare, numai să încurajeze echipa în timpul partidelor.

„Mi se pare perfect ca eu să fiu huiduit înainte de meci, iar apoi echipa să fie susținută. Cred că oamenii mă huiduie din cauza lui Casillas, dar și pentru că echipa nu merge bine în campionat. Spectatorii pot să aplaude sau să huiduie, în funcție de randamentul echipei, și trebuie să recunoaștem că randamentul nostru nu este tocmai bun. Dacă sunt huiduit din acest motiv, accept. Nu-mi place să fiu erou pentru totdeauna”, a spus portughezul după meci.

Fanii l-au huiduit și pe Adan, cel care i-a luat locul între buturi lui Casillas.

„Lui Adan i-am spus, înainte de meci, că huiduielile sunt pentru mine, nu pentru el. Dar părerea mea este că l-au tratat cu lipsă de respect pe Adan. El este un copil care joacă de 16 ani la Real, care s-a născut în Madrid și care nu merită un astfel de tratament”, a mai precizat Jose Mourinho.

Publicat: 07 01. 2013, 11:11
Actualizat: 07 01. 2013, 11:12