Cristiano Ronaldo a fost criticat de antrenorul lui Al-Nassr, iar fanii echipei din Arabia Saudită au reacționat dur în mediul online.
Al-Nassr l-a convins pe Cristiano Ronaldo să vină în prima ligă din Arabia Saudită, unde va avea câștiguri de aproximativ două milioane de dolar pe an. Portughezul a devenit, instant, idolul suporterilor noii sale echipe, care îl apără inclusiv în fața antrenorului Rudi Garcia.
La ultimul meci de campionat, Al-Nassr a scos in extremis un rezultat de egalitate în deplasarea cu Al-Fateh, după ce Cristiano Ronaldo a egalat în prelungiri, din lovitură de la 11 metri, 2-2. Cu toate acestea, antrenorul Rudi Garcia a spus, după fluierul de final, că rezultatul a fost influențat de o ratare semnată de CR7 în prima repriză, declarație care i-a „aprins” pe suporterii liderului din Arabia Saudită.
Aceștia s-au revoltat împotriva antrenorului, căruia i-au transmis, prin intermediul comentariilor postate pe rețelele de socializare, că nu îl mai doresc la cârma echipei.
„Pleacă! Nu te vrem”, „Nu faci nimic! Talisca te salvează la fiecare meci, iar acum e suspendat. Să te vedem cum te vei descurca fără el la următorul meci. Fă-ți treaba!”, și „Echipa suferă foarte mult cu tine pe bancă! Fără soluții, fără identitate, fără personalitate”, sunt doar câteva dintre comentariile fanilor lui Al-Nassr la adresa lui Rudi Garcia.
Cristiano Ronaldo a marcat primul gol pentru Al-Nassr și acum a reacționat prin intermediul rețelelor de socializare.
Al-Nassr a reușit să beneficieze, în sfârșit, de transferul lui Cristiano Ronaldo, pe care șeicii l-au numit „cel mai mare sportiv al lumii”.
Echipa care l-a ademenit pe portughez cu venituri de 200 de milioane de dolari pe an a reușit să revină în fruntea clasamentului din Arabia Saudită după ce a smuls un egal în prelungirile meciului disputat pe terenul lui Al-Fateh. În minutul al doilea al prelungirilor, Al-Nassr a obținut o lovitură de la 11 metri, pe care CR7 a transformat-o și a stabilit scorul final, 2-2.
Starul portughez a reacționat, prin intermediul rețelelor de socializare, după ce a reușit să spargă gheața în Arabia Saudită.
„Sunt fericit că am marcat primul meu gol în liga saudită. Un efort uriaș făcut de întreaga echipă pentru a obţine un punct într-un meci extrem de dificil”, a scris Cristiano Ronaldo pe contul său de Twitter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER