Fanii lui Arsenal NU mai au răbdare!** REACȚIA lui Arsene Wenger după ce i s-a cerut pentru prima dată DEMISIA

Fanii lui Arsenal au ajuns la limita răbdării. Fără un trofeu câștigat de 6 ani, Arsene Wenger este tot mai contestat de suporterii „tunarilor”.

Aceștia și-au manifestat nemulțumirea după ce Fabregas a fost cedat la Barcelona, însă sloganul lor, „Spend some f….ing money!”, a rămas fără ecou.

Presa din Anglia scrie că după 15 ani la cârma lui Arsenal, Wenger își vede pentru prima dată postul amenințat. Reacția suporterilor a fost una foarte dură, iar transferurile cu „greutate” întârzie să apară.

Francezul se apără și este convins că va face performanță și cu jucătorii aduși în această vară (Gervinho, Carl Jenkinson, Ryo și Alex Chamberlain Miyaichi).

„Nu plec! Cred că în cei 15 ani petrecuți aici am arătat că am avut dreptate atunci când am ales cei mai potriviți jucători Avem jucători de clasă mondială, cel puțin atâția cât are orice altă echipă. Fanii trebuie să aibă încredere în mine, la fel cum vor trebui să aibă și în cel care va lua decizii în locul meu la un moment dat.

Dacă vă uitați la achiziții, veți realiza că am adus jucători de calitate. N-am pierdut așa mulți jucăori. Într-adevăr, erau jucători de clasă, dar sunt sigur că ne vom descurca și fără ei”, a spus Wenger.

Publicat: 20 08. 2011, 10:17
Actualizat: 20 08. 2011, 10:21