Suporterii echipei Internazionale Milano au sărbătorit câștigarea celui de-al cincilea titlu consecutiv, duminică, atât la Siena, unde formația la care evoluează Cristian Chivu s-a impus, cu scorul de 1-0, în ultima etapă din Serie A, cât și la Milano.
La Siena, jucătorii antrenați de Jose Mourinho au ridicat trofeul rând pe rând, după care l-au înmânat președintelui clubului Inter, Massimo Moratti, care a împlinit, astăzi, 65 de ani.
Jose Mourinho, care inițial a intrat în tunelul ce duce spre vestiar, pentru a se izola timp de câteva minute după fluierul final al partidei cu Siena, a revenit pentru a face turul de onoare și a saluta suporterii, vizibil emoționat.
Internazionale Milano a obținut al 18-lea titlu din istorie, la zece zile după ce a câștigat și Cupa Italiei.
Echipa milaneză va realiza tripla dacă îi va învinge pe germanii de la Bayern Munchen, în finala Ligii Campionilor, ceea ce își doresc și care cei aproximativ 5.000 de suporteri strânși, duminică, în Piața Domului din Milano.
Fanii milanezi au afișat un banner cu mesajul: „Al doilea titlu”, într-o atmosferă de sărbătoare, în sunete de trompetă și scandări în onoarea tehnicianului Jose Mourinho, considerat artizanul sezonului de excepție reușit de Inter.
Vânzători ambulanți de fulare și tricouri în culorile formației campioane și-au făcut apariția în piață, printre cele mai vândute articole fiind un tricou cu Mourinho, ce putea fi achiziționat de doritori cu 12 euro.
Formația Internazionale Milano, la care este legitimat și românul Cristian Chivu, a câștigat titlul de campioană a Italiei, după ce s-a impus, duminică, în deplasare, scor 1-0, în meciul cu Siena, în ultima etapă din Serie A.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER