Fanii lui Tottenham au ieșit la atac! Mii de oameni au semnat petiția online prin care cer încheierea parteneriatului cu Real
Transferul lui Mesut Ozil la Arsenal a inflamat serios spiritele pe White Hart Lane.
Parteneriatul dintre Tottenham și Real, ale cărui baze s-au pus odată cu transferul lui Luka Modric pe Santiago Bernabeu, anul trecut, și care părea că s-a consolidat odată cu transferul lui Gareth Bale la Madrid s-a prăbușit brusc în viziunea fanilor.
Aceștia s-au arătat extrem de nemulțumiți că spaniolii l-au vândut pe Mesut Ozil la rivala istorică a lui Tottenham. Suporterii sunt foarte nervoși mai ales deoarece Daniel Levy, patronul lui Spurs, a întrebat care este prețul germanului, dar cei de la Real l-au declarat netransferabil.
Așadar, simpatizanții lui Tottenham au luat atitudine și încearcă să convingă conducerea clubului să pună capăt parteneriatului cu Real Madrid. Prima inițiativă a fost inițierea unei petiții online, pe care au semnat-o deja peste 4.000 de fani.
sursa foto: telegraph.co.uk