Fără inspirația lui Louis van Gaal, astăzi nu mai exista „The Special One”. Detalii despre startul în antrenorat al lui Jose Mourinho
În 1997, Louis van Gaal a fost instalat pe banca Barcelonei în locul lui Bobby Robson, iar olandezul a fost primul care i-a dat șansa lui Jose Mourinho să conducă antrenamentele unei echipe. Deși portughezul ar fi trebuit să plece de la Barcelona, pentru că făcea parte din echipa fostului antrenor, Van Gaal a fost impresionat de devotamentul de care Mourinho a dat dovadă față de fostul său șef, spre deosebire de ceilalți membri ai staffului care au început să îl critice pe Robson.
Apoi, Van Gaal i-a dat șansa lui Mourinho să conducă antrenamentele Barcelonei și să dialogheze cu presa în locul său.
„Mi-a plăcut acest om care a avut încredere și a demonstrat loialitate față de fostul antrenor, chiar dacă ar fi putut să îl coste slujba. Am gândit că dacă i-a fost loial lui Robson, îmi va fi și mie”, a declarat Louis van Gaal.
Van Gaal, alături de Mourinho, a câștigat la Barcelona două titluri și o Cupă, iar acum cei doi sunt rivali în Anglia, la Manchester United și Chelsea.