Fără trofee la Liverpool, Torres avertizează**: „Aduceți jucători sau plec”

Liverpool a ratat tot ce se poate în acest sezon și ar putea să
îl piardă și pe El Nino Torres. Cel mai iubit jucător al
cormoranilor avertizează că va lua în calcul o eventuală ofertă a
marilor rivali de la Manchester dacă șefii clubului nu vor investi
în jucători de superclasă.

Eliminați din Champions League, afară din Cupa Angliei și Cupa
Ligii, „cormoranii” au pierdut și în Europa League, 0-1 la Lille.
Torres se gândește la viitorul lui: „La anul vreau să mă bat pentru
titlu și Ligă! Pentru mine nu e suficient să mă calific în Ligă”,
spune spaniolul. Liverpool este în acest moment în afara locurilor
care duc în cea mai titrată competiție a Europei.

„E prea devreme să vorbesc, dar este foarte important ca echipa să
se întărească. Clubul trebuie să aducă jucători de clasă care să
crească nivelul echipei. Avem nevoie de patru sau cinci jucători de
cel mai înalt nivel. Sezonul viitor vreau să ne batem să câștigam
Premier League și Liga sau Europa League. Mă gândesc la viitorul
meu și sper ca acesta să fie aici. Clubul merită să revină pe
drumul victoriilor, dar știu că acum suntem departe de
el”,
a declarat Torres pentru The Sun.

Publicat: 13 03. 2010, 18:31
Actualizat: 13 03. 2010, 18:33