FC Barcelona a făcut primul transfer de senzație al iernii! Laporta speră că l-a luat pe „noul Ronaldo” din Brazilia
Fotbalistul Vitor Roque (18 ani) a ajuns deja la Barcelona pentru a-și începe perioada ca jucător al catalanilor.
Atacantul brazilian, însoțit de părinții săi, de sora lui, noua lui soție și de socrii săi, a aterizat miercuri dimineață, pe aeroportul Josep Tarradellas Barcelona-El Prat.
FC Barcelona a făcut primul transfer de senzație al iernii! Laporta speră că l-a luat pe „noul Ronaldo” din Brazilia
„Tigrinho” a plecat din Curitiba spre Sao Paulo și a luat un avion cu escală spre Madrid, deoarece era imposibil să găsească un zbor direct către Barcelona pentru el și întreaga familie.
La sosirea pe aeroport, oficialii Barçelonei l-au „ascuns” pe Vitor Roque și familia sa, lăsând fanii și privitorii fără prima imagine a brazilianului în orașul catalan.
FC Barcelona a fost cel care a distribuit prima fotografie a lui Vitor Roque la Barcelona, o dată în autocar, iar câteva clipe mai târziu au publicat o altă imagine cu brazilianul și orașul Barcelona în fundal din Parc del Mirador del Poble Sec.
Efectuând fotografii pentru club, Vitor Roque s-a dus la hotelul Sofía unde s-a odihnit o vreme și apoi a fost supus controlului medical corespunzător la Ciutat Esportiva Joan Gamper.
Victor Roque are contract până în 2031
“Este aici. Vitor Roque a sosit la Barcelona miercuri dimineață şi se bucură de primele sale ore ca jucător al Barçei în capitala catalană”, a notat FC Barcelona pe site-ul oficial.
Contractul brazilianului este valabil până la 30 iunie 2031 şi are o clauză de reziliere de 500 de milioane de euro. Ultima dată, Vitor Roque a jucat la Athletico Paranaense.