FC Barcelona și-a prezentat astăzi prima achiziție din această vară!** Catalanii i-au pus o clauză de reziliere de 90 de milioane de euro

FC Barcelona și-a prezentat astăzi prima achiziție din această vară. Jordi Alba a semnat un contract care se întinde pe următorii cinci ani, iar catalanii i-au pus o clauză de reziliere de 90 de milioane de euro.

Internaționalul spaniol a venit de la Valencia, club care a încasat 15 milioane de euro în urma acestei tranzacții. În vârstă de 23 de ani, Alba și-a făcut junioratul la FC Barcelona, unde a stat până în 2005, când a fost cumpărat de Cornella. În 2007 a semnat cu Valencia, club pentru care a jucat 73 de partide, reușind să înscrie de 5 ori.

Publicat: 05 07. 2012, 18:28
Actualizat: 05 07. 2012, 18:30