FC Barcelona, zguduită de un nou scandal imens! Catalanii au primit cea mai mare amendă din istoria clubului: nu au declarat plățile pentru zborurile fotbaliștilor și nici ce mașini de lux le-au dat!
Trezoreria spaniolă a decis să o amendeze pe Barcelona pentru că ar fi folosit ca mijloace de plată automobile de lux și zboruri de tip charter.
Spaniolii de la El Confidencial au dezvăluit că Barcelona nu a declarat cesiunea mai multor mașini de lux și plata mai multor bilete de avion către jucătorii săi
Clubul de pe Camp Nou are parte de un an plin de controverse financiare și juridice, care ar putea afecta viitorul pe termen lung al echipei catalane.
Mai mult decât atât, conducerea blaugrana nu ar fi aplicat reținerea impozitelor aferente în cazul indemnizațiilor foștilor fotbaliști de pe Camp Nou, Arda Turan și Alex Song.
Aceste informații ar putea afecta și mai mult imaginea deja destul de șifonată a Barcelonei și a președintelui său Joan Laporta de pe urma recentului caz „Negreira” de corupție sportivă.
Fiscul spaniol a decis să amendeze Barcelona cu suma incredibilă de 15.7 milioane de euro, după ce a detectat presupuse nereguli în cesiunea unor automobile de lux marca Audi către proprii jucători, absența declarațiilor fiscale pentru plata unor zboruri de tip charter ale acestora, precum și pentru contabilitatea defectuoasă în înregistrarea unor plăți făcute către foștii fotbaliști catalani Arda Turan și Alex Song, după ce aceștia au plecat de pe Camp Nou.
Jurnaliștii iberici au dat asigurări că investigația fiscului spaniol a fost demarată în 2019, înainte de declanșarea pandemiei de COVID-19 și de izbucnirea crizei financiare globale generată de aceasta, iar monitorizarea diverselor nereguli contabile a fost făcută cu începere din anul 2015.
Potrivit celor de la El Confidencial, amenda de 15.7 milioane de euro a fost deja achitată de Barcelona în ianuarie 2022, însă catalanii se așteaptă la noi sancțiuni financiare din partea fiscului spaniol, motiv pentru care ar fi pus deja deoparte suma fabuloasă de 58 de milioane de euro.