Federația Engleză a decis sancțiunea pentru Hazard,** după ce belgianul a lovit un copil de mingi! Cât va sta pe bară starul lui Chelsea
Federația Engleză de Fotbal (FA) a anunțat, joi, că internaționalul belgian al echipei Chelsea, Eden Hazard, va fi suspendat trei etape după ce a lovit cu piciorul în piept un copil de mingi care întârzia repunerea balonului în joc la meciul cu Swansea, de săptămâna trecută, informează AFP.
Jucătorul belgian a încercat să recupereze mai repede un balon care ieșise în aut de poartă, deoarece echipa sa mai avea doar 10 minute pentru a recupera deficitul de două goluri din partida tur. Hazard a șutat înspre mingea care se afla în brațele copilului, însă l-a lovit pe acesta în partea dreaptă a pieptului, iar arbitrul partidei, Chris Foy, a luat decizia de a-l elimina pe jucător.
Charlie Morgan, adolescentul lovit de Hazard, în vârstă de 17 ani, este fiul directorului clubului, Martin Morgan.
FA a estimat inițial că suspendarea automată de trei meciuri este insuficientă, însă o „comisie independentă a apreciat că această sancțiune este de fapt suficientă”.