Felix Magath rămâne la Wolfsburg!

Antrenorul echipei Wolfsburg, Felix Magath, și conducerea clubului Schalke 04 dezmint zvonurile conform cărora tehnicianul ar fi ajuns la un acord pentru a prelua echipa în luna iulie.

"Magath se numără printre cei mai buni, am spus-o și o repet. Însă afirmațiile mele au fost înțelese greșit. Nu vom face niciun comentariu referitor la noul antrenor, până la 23 mai", a declarat Clemens Tonnies, președintele Consiliului de Supraveghere al clubului Schalke 04, care caută un nou tehnician, după despărțirea de Fred Rutten, în luna martie.

Felix Magath a calificat drept speculații informațiile apărute, miercuri, în presa germană, privind plecarea sa la Schalke. "Nu reacționez la aceste speculații, astfel este conduita mea și mi-o mențin", a explicat Magath.

El a atras atenția asupra faptului că speculațiile au apărut inițial într-un cotidian din Stuttgart, oraș al cărui echipă de fotbal se află la patru puncte de Wolfsburg în clasament și se numără printre pretendentele la titlu.

"Nu este o întâmplare, este ceva plănuit pentru a ne bulversa. Sper că suporterii și jucătorii nu se vor lăsa afectați de acest joc. În ceea ce mă privește, conducerea clubului mi-a spus că vrea să îmi prelungească înțelegerea", a precizat Magath.

Formația Schalke 04 este pregătită, de la 26 martie, din momentul demiterii antrenorului Fred Rutten, de secunzii Mike Buskens și Youri Mulder.

 

 

Publicat: 30 04. 2009, 17:38
Actualizat: 30 04. 2009, 17:59