Fener a declanșat „operațiunea Lucescu”: „Merg personal să îl conving. Și pe el, și pe Ahmetov!”

Mircea Lucescu rămâne unul dintre cei mai curtați tehnicieni români, în ciuda faptului că și-a prelungit, în primăvară, contractul cu Șahtior pentru încă doi ani.

Dacă în lunile trecute, jurnaliștii italieni vorbeau despre posibilitatea ca românul să o preia pe Inter, după presupusa demitere a lui Stramaccioni, acum presa din Turcia anunță că oficialii lui Fener fac tot posibilul să îl „fure” pe „Il Luce” din curtea lui Ahmetov.

Concret, între cele două părți au existat deja contacte, însă antrenorul le-a explicat că este imposibil să părăsească gruparea ucraineană acum. Totuși, declarațiile de dragoste pentru Turcia, făcute de Lucescu săptămâna trecută, au fost interpretate de șefii lui Fener drept o „portiță” care merită fructificată.

Voi merge personal la Donețk să-i conving. Și pe el, și pe patronul Ahmetov„, a anunțat Yildirim, potrivit DigiSport.

Mircea Lucescu a mai pregătit două echipe din Turcia, pe Galatasaray (2000-2002) și pe Beșiktaș (2002-2004).

Iubesc Turcia, iubesc prima ligă turcă, am petrecut clipe minunate la Istanbul, așa că nu ar fi o problemă pentru mine să revin acolo, dar am un contract.
Mircea Lucescu, săptămâna trecută

Publicat: 11 06. 2013, 20:36
Actualizat: 11 06. 2013, 20:38