Fenerbahce a ajuns la disperare și poate lua o decizie fără precedent! Părăsește campionatul de fotbal al Turciei și ar putea juca în La Liga sau în Serie A!

SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 4 poze

Fenerbahce a ajuns la disperare după incidentele din meciul cu Trabzonspor și conducerea clubului ia în calcul părăsirea campionatului de fotbal din Turcia pentru a evolua într-un alt campionat din Europa.

Conducerea de la Fenerbahce a ajuns la capătul răbdării după evenimentele șocante care au avut loc imediat după încheierea partidei cu Trabzonspor. După meci, fanii gazdelor au intrat pe teren și i-au luat la bătaie pe jucătorii celor de la Fenerbahce.

Fenerbahce a ajuns la disperare și poate lua o decizie fără precedent

În timp ce jucătorii lui Fenerbahce sărbătoreau victoria din deplasarea de la Trabzonspor, scor 3-2, fanii gazdelor au invadat terenul și s-a iscat o bătaie generală. Jucătorii oaspeților, provocați de fani, au răspuns la rândul lor cu violență pentru a se apăra. Conducerea clubului a anunțat că pe 2 aprilie va avea loc o ședință a Consiliului de Administrație în care se va decide dacă clubul se va retrage din prima ligă turcă.

Presa din Turcia a dezvăluit deja care sunt planurile celor de la Fener, dacă alege să iasă din Superlig. Conducerea clubului ia în calcul 4 ligi de top europene: La Liga (Spania), Serie A (Italia), Ligue 1 (Franța) și Eredivisie (Olanda).

Măcel între fanii lui Trabzonspor și fotbaliștii lui Fenerbahce, pe gazon

În timp ce fotbaliștii lui Fenerbahce sărbătoreau victoria la centrul terenului, fanii lui Trabzonspor au pătruns pe gazon și au început să-i lovească cu bestialitate pe aceștia. Suporterii gazdelor au reușit să ocolească forțele de ordine și au creat un adevărat măcel cum rar se poate vedea pe un teren de fotbal. Unii fotbaliști au intrat rapid la vestiare, în timp ce alții au fost nevoiți să se apere din calea furiei suporterilor adverși.

 

După măcelul trăit pe terenul de la Trabzonspor, antrenorul lui Fener, Ismail Kartal, a declarat că nu a mai trăit niciodată așa ceva.

„Toți încercăm să slujim fotbalul turc. Am câștigat, este o victorie foarte importantă, aveam nevoie de ea. Am meritat cu jocul nostru din prima repriză. Apoi jocul s-a oprit din cauza a ceea ce s-a întâmplat.

Ce am făcut? De ce există o asemenea percepție, o asemenea ambiție împotriva noastră? Există un atac asupra noastră. Am fost atacați astăzi. Am fost atacați din tribune. Este pentru prima dată când am trăit așa ceva în viața mea. Îmi felicit jucătorii. Am luat 3 puncte într-un astfel de mediu, într-o asemenea atmosferă.

Am o umflătură la cap. Sunt obișnuit. Am crescut pe străzi. Sunt un copil de la Marea Neagră. Am umflaturi pe umeri și pe cap, dar nu m-am întins pe pământ, nu sunt genul acela de persoana”, a declarat antrenorul lui „Fener” după bătaia din teren.

Publicat: 26 03. 2024, 00:00
Actualizat: 26 03. 2024, 00:04