Ferguson: „Răpiți-l pe Ribery!”

Potrivit presei engleze, Alex Ferguson, antrenorul lui Manchester United are o nouă obsesie, iar aceasta se numește Franck Ribery, mijlocașul lui Bayern Munchen. De altfel, din câte se zvonește pe la Barcelona, campionii Angliei au deja un precontract semnat cu internaționalul francez.

Și, dacă ținem cont de faptul că plecarea lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid este deja hotărâtă, lucrurile încep să prindă contur.

Oricum, nu banii sunt problema, ci felul în care gândește  Ribery, el semnând chiar zilele acestea un contract de prezentare cu Nike în valoare de 1,5 milioane de euro, iar durata înțelegerii este de cinci ani.

Și de aici este clar că Franck își va schimba domiciliul, bavarezii având semnate contracte cu Adidas, în timp ce United și Barca defiliează cu Nike.

"Ne trebuie un jucător de genul Cantona sau Ronaldo, publicul are nevoie de un superfotbalist, iar galul este cea mai bună soluție. Nu mă interesează cum faceți, aduceți-l aici. Este ceea ce vă cer", a fost auzit Ferguson discutând cu membrii consiliului de administrație.

Publicat: 05 04. 2009, 16:22
Actualizat: 05 04. 2009, 16:23