Ferguson:”Real Madrid este cel mai mare rău pentru Ronaldo”

Alex Ferguson, managerul lui Manchester United îi dă un sfat „părintesc” lui Cristiano Ronaldo și îi spune acestuia că „cel mai rău” lucru pentru el ar fi să plece la Real Madrid.

„Dacă fiul tău îți cere un sfat, i-ai da cel mai bun sfat, iar cel mai rău lucru pe care îl poate face Ronaldo la 23 de ani este să meargă la Real Madrid”, a declarat Ferguson la Durban, unde Manchester joacă un meci amical.

Ferguson crede ca viitorul lui Ronaldo este la Manchester, un club care-i oferă toate satisfacțiile la care viseză orice fotbalist.

„El este la un club bun, un club fantastic și aici este viitorul lui. În zilele noastre, banii pot suci mințile băieților, dar dacă l-ați fi văzut pe Ronaldo după finala Ligii Campionilor, era cel mai fericit copil din lume. Cred că știu că cel mai bun club din lume pentru el este Manchester United”, a mai afirmat Ferguson.

.

Publicat: 21 07. 2008, 20:54
Actualizat: 21 07. 2008, 21:09