Fernando Torres, prioritatea numărul 1 pentru noul președinte al Barcelonei

Goana catalanilor pentru semnătura lui Cesc Fabregas nu mai e de
actualitate. Noul președinte al Barcelonei, Sandro Rossell, și
tehnicianul Pep Guerdiola au decis ca ținta numărul unu pentru
catalani să fie transferul lui Fernando Trorres de la
Liverpool.

Campionii Spaniei îl vor pe atacantul cormoranilor pentru a
construi un nou atac fantastic, alături de noua achiziție David
Villa.

Barca are un contracandidat serios, Chelsea arătându-se și ea
interesată de serviciile internaționalului de 26 de ani. Pe lângă
această problemă, catalanii mai au una, ei încearcă să îl vândă pe
suedezul Ibrahimovic pentru a face rost de bani cu care să încerce
achiziția lui Torres.

Rossell încearcă cu disperare să scape de suedez, în timp ce
Guardiola ar vrea să îl păstreze pe Ibra, sosit în urmă cu doar un
an de la Inter Milano. Tehnicianul ar prefera mai degrabă să
renunțe la Dmytro Chyrgrynskiy, Alex Hleb sau Martin Caceras, care
sunt puși pe lista de transferuri a clubului.

Viitorul lui Torres pe Anfield e în ceață mai ales că echipa a avut
un sezon dezamăgitor în care nu au reușit calificarea în Liga
Campionilor. De cealaltă parte, Ibrahimovic a fost considerat drept
o dezamăgire în Spania, deși a reușit să înscrie 20 de goluri în 41
de meciuri.

Noul președinte al catalanilor încearcă să adopte o stabilitate
financiară la club prin creearea unui echilibru între vânzările și
achizițiile de jucători.

79 de partide a
jucat Torres pentru Liverpool reușind să marcheze 56 de goluri

Publicat: 17 06. 2010, 12:05
Actualizat: 17 06. 2010, 12:12