Fețe noi la Tottenham în 2014: Kaboul, Vertonghen, Paulinho și Sandro au revenit după accidentări

Tottenham a disputat un amical cu West Ham, în spatele porților închise

Partida de pregătire a consemnat și revenirea pe gazon a patru jucători importanți ai echipei antrenate de Tim Sherwood, care au îmbrăcat tricoul lui Tottenham pentru prima oară în 2014

Sandro și Paulinho au lipsit câte o lună din angrenajul echipei, iar Jan Vertonghen și Younes Kaboul au revenit după accidentări mai serioase. Lipsa ultimilor doi l-a forțat pe antrenorul Tim Sherwood să improvizeze în apărare, mijlocașul defensiv Etienne Capoue fiind retras pe postul de apărător central. Odată cu recuperarea fundașilor, Danny Rose va ieși mai mult ca sigur din primul „11”, locul său urmând a fi luat de Jan Vertonghen în banda stângă a defensivei.

Postul lui Vlad Chiricheș nu pare a fi pus în pericol la prima vedere, românul urmând să facă în continuare cuplu cu Dawson în centrul apărării. Totuși, Kaboul va lua loc pe banca lui Tottenham, gata de a lua locul unui dintre cei doi fundași centrali în cazul în care aceștia vor intra într-o pasă mai proastă.

Următorul meci pe care Tottenham îl va disputa în Premier League va fi miercuri, 29 ianuarie, pe White Hart Lane, contra lui Manchester City

Publicat: 23 01. 2014, 17:27
Actualizat: 23 01. 2014, 17:50