Final de poveste!** Del Piero spune că acest sezon este ultimul la Juventus, după 19 ani în tricoul alb-negru

După 19 ani petrecuți la Juventus, Alessandro Del Piero a anunțat că finala Cupei Italiei, cu Napoli, de pe 20 mai, va fi ultimul său meci în tricoul „Bătrânei Doamne”.

Juventus este la un pas să se despartă de omul cu care practic se confundă istoria ultimelor două decenii a clubului. La începutul sezonului, oficialii echipei italiene l-au anunțat pe Del Piero că acesta este ultimul său an pe „Juventus Stadium”, iar atacantul în vârstă de 37 de ani se conformează deciziei. „La cum stau lucrurile, finala Cupei Italiei de pe 20 mai va fi ultimul meu meci pentru Juve, pentru că în iunie îmi expiră contractul. Prefer însă să mă gândesc la prezent. Afecțiunea care mi-o arată suporterii în fiecare zi este incredibilă”, a spus în urmă cu câteva zile decarul „Bătrânei Doamne”. Nu numai fanii sunt de partea lui Del Piero. Și fostul președinte al clubului, Luciano Moggi, îl vrea în continuare pe atacant la echipă. „Ar fi o mare greșeală dacă l-ar lăsa să plece. Sunt de acord că nu mai e jucătorul care era acum câțiva ani, dar încă poate decide singur soarta unor meciuri. Și este simbolul clubului”, a spus acesta. Presa italiană scrie însă că Del Piero știe deja unde va juca sezonul viitor: în Emiratele Arabe Unite, la Al Ahli, acolo unde evoluează și Fabio Cannavaro.

Cele mai multe meciuri, cele mai multe goluri

Situația lui Del Piero seamănă izbitor cu ce i s-a întâmplat lui Raul, care după 16 ani a fost forțat să plece de la Real Madrid: ambii susținuți de fani și de performanțele realizate, dar nedoriți de conducere. Pentru Andrea Agnelli, actualul președinte al lui Juve, nu contează faptul că Del Piero este jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate în tricoul alb-negru (701, dintre care 401 în Serie A) și golgheterul all-time al echipei (288 de goluri), ci doar faptul că atacantul a ajuns la 37 de ani și nu-și mai poate ajuta coechipierii cum o făcea înainte.

Când era mic stătea în poartă

Del Piero s-a născut într-o familie săracă, fiind fiul unei menajere și al unui electrician. În copilărie, când juca fotbal cu prietenii, el obișnuia să stea în poartă din două motive: era mai mereu pe teren, ceilalți copii nevrând să fie portari, și o mulțumea și pe mama sa, căreia nu-i plăcea ca fiul ei să transpire. Potențialul lui a fost însă descoperit de fratele mai mare, Stefano, care i-a cerut mamei să-l lase pe Alessandro să joace în atac: „Nu-l mai pune să stea în poartă! El e bun în față. Ar putea ajunge un mare jucător”. Aceste vorbe i-au schimbat viața lui Del Piero, care la 13 ani a fost descoperit de scouterii formației Padova, în timp ce juca la echipa de tineret a formației locale din San Vendemiano. După cinci ani petrecuți la Padova, a fost transferat de Juventus, unde a început povestea unui mare jucător.

TROFEELE LUI DEL PIERO CU JUVENTUS
5 titluri în Serie A
4 Supercupe ale Italiei
1 Cupă a Italiei
1 Ligă a Campionilor
1 Supercupă a Europei
1 Cupă Intercontinentală

„Nu cred că Juventus îl va lăsa pe Del Piero să plece”, Massimiliano Allegri, antrenor Milan

0,39 goluri pe meci a marcat Del Piero în întreaga sa carieră, la echipele de club și la națională

27 de goluri a marcat Del Piero pentru naționala Italiei în 91 de partide

În 2006, Del Piero a câștigat Campionatul Mondial cu naționala Italiei

 

Publicat: 04 05. 2012, 08:39
Actualizat: 04 05. 2012, 08:40