Finalul unei ere pe Old Trafford. Wayne Rooney a vorbit deschis despre plecarea de la Manchester United: „Am multe oferte!” Unde ar putea ajunge
Wayne Rooney ar putea pleca după 13 ani de la Manchester United. Atacantul de 31 de ani susține că are mai multe oferte și va lua o decizie în perioada următoare. În ultimele două sezoane, cota lui Rooney a fost într-o continuă scădere.
Rooney se gândește serios să plece de la Manchester United, mai ales că postul de titular nu mai este bătut în cuie. Internaționalul englez nu vrea să fie doar o variantă de rezervă și își dorește să meargă la un club unde ar fi titular indiscutabil. Rooney susține că are mai multe oferte, la care se va gândi în perioada următoare:
„Am multe oferte pe masă, atât din Anglia cât și din străinătate și trebuie să iau o decizie. Încă n-am luat nicio decizie. Așa cum managerul a spus, vrea să rămân, dar… Trebuie să iau o decizie în ceea ce privește partea fotbalistică și asta o să fac. O să discut cu familia în săptămânile următoare despre drumul pe care o să merg”, a declarat Rooney, potrivit Daily Mail.
Atacantul de 31 de ani ar putea reveni la prima dragoste, Everton. Presa din Anglia a scris că Rooney ar putea intra într-o tranzacție în urma căreia Lukaku ar urma să ajungă la Manchester United. Jucătorul englez a lăsat de înțeles că ia în calcul și această variantă: „Am jucat pentru două cluburi în Premier League și, în Anglia, voi juca doar pentru aceste două cluburi”.
Pe lângă Everton, Rooney mai are oferte și din China și MLS.