Real Madrid a anunțat oficial despărțirea de atacantul francez și actualul deținător al Balonului de Aur, Karim Benzema, după 14 ani petrecuți de acesta pe Santiago Bernabeu.
Deși viitorul francezului a stat mult timp sub semnul întrebării și au existat diverse informații și opinii în ceea ce privește următorul pas din cariera lui, se pare că, în cele din urmă, vârful în vârstă de 35 de ani a ales să-i părăsească pe „galactici”.
În această seară, de la ora 19:30, Benzema va juca pentru ultima dată în fața propriilor suporteri, pe Santiago Bernabeu, în meciul dintre Real Madrid și Athletic Bilbao, iar marți, 6 iunie, va avea loc o ceremonie de rămas bun la baza madrilenilor.
„Real Madrid CF și căpitanul nostru Karim Benzema au convenit să încheie perioada lui strălucitoare și de neuitat ca jucător pentru clubul nostru.
Real Madrid vrea să-și arate recunoștința și toată afecțiunea pentru una dintre cele mai mari legende ale noastre. Cariera lui Karim Benzema la Real Madrid a fost un exemplu de comportament și profesionalism și a reprezentat valorile clubului nostru. Karim Benzema și-a câștigat dreptul de a-și decide viitorul.
Madrilenii și toți fanii din întreaga lume s-au bucurat de fotbalul său magic și unic, ceea ce l-a făcut unul dintre marile mituri ale clubului nostru și una dintre marile legende ale fotbalului mondial.
Real Madrid este și va fi mereu casa lui și îi dorește lui și familiei sale tot binele în această nouă fază a vieții sale.
Marți viitoare, 6 iunie, la ora 12:00, va avea loc la Real Madrid City un act de omagiu și rămas bun de la Karim Benzema, cu prezența președintelui nostru Florentino Pérez”, a anunțat Real Madrid.
În cei 14 ani petrecuți la Real Madrid, Karim Benzema și-a câștigat statutul de legendă pe Santiago Bernabeu și a adunat un număr absolut fabulos de trofee, 24 în total, la unul singur în urma brazilianului Marcelo, cel care deține recordul. Printre competițiile cucerite se numără 5 Ligi ale Campionilor, 4 titluri în La Liga sau 5 Mondiale ale Cluburilor.
Mai mult, francezul este al doilea cel mai bun marcator din istoria „Los Blancos”, cu 353 de goluri reușite în toate competițiile, fiind devansat doar de fostul său coechipier, Cristiano Ronaldo, dar și jucătorul cu cele mai multe pase decisive, 165 la număr.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER