Flamini stă pe un munte de bani: ideea care poate revoluționa lumea COMPLET! Cum se așteaptă să facă un profit de 20 de miliarde de lire
Mathieu Flamini, mijlocașul lui Arsenal, este convins că poate revoluționa industria și lumea. Francezul în vârstă de 31 de ani a pornit o afacere care poate pune punct industriei petroliere.
Flamini a făcut primii pași în urmă cu șapte ani, dar nu a vorbit cu nimeni despre afacerea sa, nici măcar cu membrii familiei. În 2008, când a plecat de la Arsenal la AC Milan, Flamini l-a cunoscut pe economistul Pasquale Granata, iar cei doi au venit cu idee revoluționară.
Potrivit The Sun, Flamini și Granata au creat firma GF Biochemicals, prima firmă capabilă să producă acid levulinic, o substanță ce poate înlocui cu succes petrolul. Acidul levulinic poate fi obținut din porumb sau deșeuri din lemn și poate înlocui petrolul.
„Timp de șapte ani nu am vorbit cu nimeni despre acest lucru. Când am ajuns la Milano, m-am întâlnit cu Pasquale și în scurt timp am devenit foarte buni prieteni pentru că împărtășeam aceleași idei și principii. Am fost dintotdeauna apropiat de natură, m-au preocupat schimbările climaterice, încălzirea globală. Acum putem rezolva o parte a problemei. Acidul levulinic este una din cele 12 molecule capabile să înlocuiască petrolul în orice formă a sa și este identificată și aprobată de Departamentul de Energie al Statelor Unite ale Americii. Suntem pionieri, deschidem o piață complet nouă. Din această afacere se poate obține și profit, bineînțeles. Câștigul estimat este de 20 de miliarde de lire sterline”, a declarat Flamini pentru The Sun.
Compania lui Flamini a primit finanțare din partea Milan Polytechnic, iar jucătorul lui Arsenal a investit milioane de euro în afacerea sa. Englezii se întreabă acum, mai în glumă, mai în serios dacă ideea lui Flamini va fi implementată la scală globală, iar el va obține profitul estimat, va cumpăra clubul Arsenal?
Flamini și-a început cariera de la Ol.Marseille, a jucat pentru Arsenal în perioada 2004-2008, între 2008 și 2013 a evoluat pentru AC Milan, iar din 2013 a revenit la echipa din Londra.