Fletcher a fost învins de boală!** Cariera mijlocașului scoțian este pusă în pericol de o afecțiune a intestinului gros
Darren Fletcher nu a fost și nu va fi niciodată un star. Stilul său de joc deloc estetic, dar eficient, nu a strâns niciodată prea mulți fani, ba chiar suporterii lui United l-au criticat pe Sir Alex Ferguson pentru insistența cu care l-a titularizat pe conaționalul său în primii ani pe „Old Trafford”. Însă fără mijlocașul scoțian în vârstă de 28 de ani, Manchester United a părut că nu-și găsește ritmul în sezonul precedent. Considerat drept „noul Beckham” în timpul junioratului, Fletcher a devenit din ce în ce mai popular, fiind prototipul jucătorului inventat de Ferguson, care preferă să rămână întreaga carieră la clubul care l-a format, asemenea lui Giggs sau Paul Scholes. Totuși, cariera scoțianului pare să fie acum mai aproape de final decât niciodată.
Lovit de colită ulcerativă
Ce s-a întâmplat cu mijlocașul lui United? Sezonul trecut nu a prins decât zece meciuri, iar în luna decembrie a anunțat că suferă de colită ulcerativă, o boală inflamatorie a intestinului, care are simptome identice cu toxinfecția alimentară și care îngreunează cariera sportivă. „Deși am încercat diferite tratamente în ultimele luni, boala a continuat să îmi pună piedici. Nu voi mai juca în acest sezon, însă promit să revin în vara lui 2012”, a spus atunci mijlocașul scoțian. Optimismul jucătorului lui United nu a fost însă adoptat și de medici: „E posibil ca boala să îl oblige să își agațe ghetele în cui”, declara în decembrie Chris Probert, un medic londonez.
Ferguson nu se mai bazează pe el
Revenim în prezent. La o conferință de presă de săptămâna trecută, managerul „diavolilor”, Sir Alex Ferguson, a fost chestionat cu privire la revenirea lui Darren Fletcher. Iar răspunsul scoțianului a pus pe gânduri mass-media britanică: „Darren trece prin momente grele. Cu siguranță, el nu va reveni în această vară. Iar dacă se va retrage, i se va oferi un post în conducerea clubului”.
Cunoscut ca o persoană precaută, managerul lui United știe că starea lui Fletcher nu s-a ameliorat, iar șansele ca el să revină pe teren sunt aproape nule. La doar 28 de ani, „noul Beckham” e pe cale să se retragă, lăsând un gol important în compartimentul median al „diavolilor”. Dar, conform lui Ferguson, „sănătatea primează, fotbalul e doar un joc”.
Colita a încheiat carierele și altor mari sportivi
Alți doi mari sportivi englezi suferă de colită ulcerativă. Fostul căpitan al naționalei de rugby, Lewis Moody, s-a retras în martie, din cauza acestei boli: „Am încercat timp de trei ani să țin ascunsă boala. Iau între patru și opt pastile pe zi, în funcție de cum mă simt. M-am resemnat cu diagnosticul și am renunțat la carne, cafea și pâine”. Un alt sportiv britanic care s-a retras din cauza colitei este Sir Steven Redgrave, cvintuplu campion olimpic la canotaj.
23 de goluri în 302 meciuri a marcat Fletcher pentru Manchester United
58 de partide a jucat Fletcher pentru naționala Scoției, în opt ani
13 trofee a câștigat Fletcher cu United în carieră (4 titluri de campion, 4 Supercupe ale Angliei, două Cupe ale Ligii, o Cupă a Angliei, o Ligă a Campionilor și un Campionat Mondial al cluburilor)