Florentino Perez a făcut lumină în cazul „Ronaldo”: „Cristiano este furios pe atitudinea presei! E o confuzie care va fi clarificată!”

Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a declarat, luni seara, că este dezamăgit de modul în care Cristiano Ronaldo a fost tratat de către presă, după acuzațiile de fraudă fiscală, și a precizat că, la rândul său, atacantul portughez este foarte furios.

„M-a afectat modul în care presa l-a tratat pe Cristiano, prezumția de nevinovăție nu a fost respectată. Cred că fiecare trebuie să își îndeplinească obligațiile financiare și știu că Ronaldo se comportă corect, întotdeauna. Cristiano are aceeași scructură corporativă pe care a avut-o în Anglia, unde a petrecut mulți ani fără probleme. Sunt sigur că se conformează taxelor pe care le are, trebuie să fie o confuzie care va fi clarificată.

E totul foarte ciudat. Cristiano Ronaldo e un băiat bun. Trebuie să vorbesc cu Cristiano pentru a afla ce se întâmplă. Îl voi apăra întotdeauna pe Cristiano ca persoană și ca fotbalist. E un om foarte bun.

Cu siguranță, Cristiano nu vrea ca noi să îi plătim amenda. El nu este așa. Cristiano nu este preocupat de cine îi va plăti amenda. Singurul lucru pe care îl cunosc e că el e foarte furios pe atitudinea presei față de el„, a declarat Florentino Perez, la Radio Onda Cero.

După ce procurorii spanioli l-au acuzat de fraudă fiscală, presa internațională a speculat că atacantul portughez ar putea să schimbe echipa în această vară. Florentino Perez insistă, însă, că Ronaldo se simte bine la Madrid. Perez a menționat că formația de pe Santiago Bernabeu nu a primit vreo ofertă pentru Cristiano Ronaldo, al cărui contract are o clauză de reziliere de un miliard de lire sterline.

„Mi-a spus întotdeauna că se simte în largul său la Madrid. Clauza pentru Cristiano este de un miliard de lire sterline. Nu am primit o ofertă pentru Cristiano… Șeicul de la PSG este unul dintre prietenii mei și nu m-a sunat. Nu am vorbit”, a adăugat Perez.

Perez a dezvăluit că nu va lua legătura cu internaționalul portughez până la finalul Cupei Confederațiilor. „Ronaldo e la un turneu major alături de țara sa, iar până la finalul competiției, nu pot să discut cu el. Tot ce pot să spun e că Ronaldo are contract cu Real Madrid. Nu am vorbit cu el, doar am citit ceea ce s-a scris în ziare. Am vorbit ultima oară cu Ronaldo după meciul de la Cardiff. Am discutat despre sezonul următor”, a conchis conducătorul grupării din capitala Spaniei.

Procurorii susțin că fotbalistul portughez a profitat de o structură corporativă creată în anul 2010 pentru a ascunde de fiscul spaniol veniturile generate în Spania din drepturile de imagine, între 2011 și 2014. Procuratura spaniolă îl acuză pe Ronaldo că a fraudat fiscul cu 14,7 milioane de euro.

În vârstă de 32 de ani, Cristiano Ronaldo este cotat la 100 de milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de. În stagiunea recent încheiată, Ronaldo a jucat în 46 de meciuri pentru Real Madrid, în toate competițiile, și a reușit să marcheze 42 de goluri. În total, a dat 406 goluri și 125 de pase decisive, în 394 de meciuri în care a evoluat la actuala campioană Europei și a Spaniei.

Cristiano Ronaldo evoluează pentru Real Madrid din 2009, an în care a fost transferat de la Manchester United, în schimbul sumei de 94 de milioane de euro. Contractul dintre portughez și clubul de pe Santiago Bernabeu este valabil până în vara anului 2021.

Mediafax

Publicat: 20 06. 2017, 11:22
Actualizat: 20 06. 2017, 11:23