Florentino Perez își poate îndeplini „marele vis”! Anunț de ultimă oră pe prima pagină a presei din Spania: „Vrea la Madrid!”
Robert Lewandowski (29 de ani) și-a manifestat dorința de a juca pentru Real Madrid, iar impresarul său a luat deja legătura cu oficialii de pe Santiago Bernabeu. Atacantul este o mai veche țintă a lui Florentino Perez, iar Marca anunță că vârful polonez este aproape de a-și îndeplini visul.
Real Madrid trece printr-o perioadă neagră a existenței, iar Florentino Perez caută soluții pentru a reîmprospăta echipa și atmosfera din vestiar. „Dubla” cu PSG din Liga Campionilor este la doar câteva zile distanță, iar elevii lui Zinedine Zidane nu se regăsesc, iar Perez este în continuare în căutarea de jucători care să ajute la realizarea refresh-ului dorit.
Sursa citată susține că impresarul lui Lewandowski, Cezary Kucharski, este un agent aflat în bune relații cu Real Madrid, iar gestul său ar fi după ce jucătorul l-ar fi anunțat că este gata de o nouă provocare, după 4 ani petrecuți la Bayern Munchen. Mai mult, impresarul ar fi anunțat că „Lewa” e pe cale să semneze ultimul mare contract al carierei, însă fără să precizeze care este destinația clientului său.
Polonezul a ajuns iber de contract la Bayern Munchen, în 2014. Înainte să semneze cu bavarezii, pe când era încă jucătorul Borussiei Dortmund, s-a întâlnit de două ori cu emisari trimiși de Real Madrid, însă nu au putut ajunge la un acord. Polonezul a negociat și în 2016 cu madrilenii, însă tot fără succes.
2021 este anul în care expiră contractul lui Lewandowski cu Real Madrid
25 de goluri a marcat polonezul în acest sezon, în Germania