Florin Andone a jucat 88 de minute în egalul lui Deportivo La Coruna, 0-0, cu Betis Sevilla. Internaționalul român a avut o evoluția stearsă
Internaționalul român Florin Andone, în vârstă de 23 de ani, a evoluat 88 de minute în meciul disputat de formația sa, Deportivo La Coruna, în deplasare, la Sevilla, cu Betis, încheiat cu scorul de 0-0.
Fostul golgheter din liga secundă spaniolă nu și-a creat, însă, nicio ocazie concretă.
Deși etapa trecută a fost doar rezervă, fiind introdus în minutul în minutul 56 de antrenorul Gaizka Garitano, Andone a profitat de absența lui Lucas Perez, care e aproape de un transfer la Arsenal, și a fost păstrat în teren până aproape de final. În minutul 88, Florin Andone a fost înlocuit cu Borja Valle.
Echipa trimisă în teren de antrenorul Gaizka Garitano:
Lux – Juanfran, Albentosa, Sidnei, Navarro – Guilherme, Mosquera – Colak, Fajr, Gama – Andone. Pe parcurs au mai intrat Celso Borges, Borja Valle și Luisinho.