Forlan, coleg cu Chivu?

Inter Milano, campioana Europei, a pus ochii pe Forlan, cel mai
bun jucător de la Cupa Mondială. Italienii sunt dispuși să
plătească 20 de milioane de euro pentru atacantul uruguayan.
Speriat de una dintre cele mai recente declarații ale lui Mourinho,
care a spus că „Inter nu era o echipă foarte bună, a trebuit să
muncim foarte mult pentru a câștiga Liga Campionilor”, Rafa
Benitez, noul antrenor al nerazzurrilor, a ieșit la cumpărături.
Principala țintă a spaniolului pentru a întări echipa este Diego
Forlan, „Balonul de Aur al Campionatului Mondial”.

Jucătorul lui Atletico Madrid este și pe placul președintelui
Massimo Moratti, care este dispus să bage adânc mâna în buzunar
pentru a-l aduce pe „Giuseppe Meazza” pe „omul-echipă”, supranume
căpătat de Forlan după ce a dus aproape de unul singur Uruguayul în
semifinalele Cupei Mondiale. Și, cel mai important, jucătorul lui
Atletico Madrid nu ar spune nu transferului, el fiind atras de o
nouă experiență, care ar veni la vârsta de 31 de ani, adică pe
final de carieră.

În 2002
era ironizat de englezi

Ascensiunea lui Forlan este incredibilă. În 2002-2004, el nu-și
găsea locul la Manchester United și era luat peste picior de
suporteri, care i-au găsit repede o poreclă: „Forolon” (în limba
română: părăsit, nefericit). Aceștia îl ironizau ori de câte ori
aveau ocazia, comentariul lor preferat după fiecare ratare a
ata­cantului fiind „Ai văzut, iar a dat Forlan gol!”. Paradoxal,
momentul în care a fost „alungat” de pe „Old Trafford” a
reprezentat renașterea fotbalistului Forlan.

Dacă transferul se va realiza, sud-americanul îi va lua locul în
echipă lui Pandev, iar Inter ar avea un atac de vis: Eto’o –
Sneijder – Forlan, iar în fața lor Milito. Rafa Benitez îi mai are
în vizor pe Mascherano și Kuyt, foștii săi elevi de la Liverpool.
Primul și-a exprimat deja dorința de a-și urma antrenorul la echipa
la care evoluează și Cristi Chivu.


5 goluri a marcat Forlan pentru
Uruguay la Cupa Mondială din Africa de Sud


Publicat: 23 07. 2010, 09:05
Actualizat: 23 07. 2010, 09:14