Fortăreața lui Mourinho!** Portughezul se pregătește să o atace pe Barcelona cu propriile ei arme

După 13 victorii consecutive în toate competițiile, antrenorul Realului, Jose Mourinho (48 de ani), mai are un singur obiectiv pentru 2011: să sărbătorească Crăciunul la 9 puncte în fața Barcelonei, pentru care a pregătit o tactică specială la derby-ul de pe 10 decembrie. El va folosi trei închizători pentru a-i stopa pe Xavi, Iniesta și Thiago!

Real Madrid are cel mai bun start ofensiv din istoria clubului, cu 46 de goluri marcate în 13 meciuri de campionat. Statisticile impresionante ale „galacticilor” au fost posibile datorită așezării 4-2-3-1 foarte elastice, în care Mourinho mizează pe aportul ofensiv al întregii echipe, inclusiv al fundașilor de bandă.

Pentru „Clasicul” cu Barcelona însă, portughezul va schimba tactica de joc! La fel ca în deplasarea de la Valencia (3-2), el pare tentat să utilizeze sistemul 4-3-3 în care își vor face loc trei închizători: Xabi Alonso, Sami Khedira și Lassana Diarra. Cifrele îl încurajează pe Mou: de șase ori au jucat în același timp cei trei mijlocași, iar Real Madrid s-a impus de fiecare dată! Mourinho a primit însă o veste proastă înainte de meciul de campionat cu Gijon (sâmbătă, 19:00): vedeta Ronaldo s-a accidentat la gleznă în derby-ul cu Atletico (4-1) și nu s-a antrenat deloc marți. La pregătiri însă au revenit Kaka și Arbeloa, indisponibili în ultimele două săptămâni din cauza unor accidentări.

Barcelona urma să joace aseară cu Rayo Vallecano, în Primera, partidă care s-a încheiat după închiderea ediției.

Publicat: 30 11. 2011, 09:33
Actualizat: 30 11. 2011, 09:34