Fost fotbalist al lui Liverpool, mort la doar 22 de ani

Veste șocantă pentru suporterii lui Swansea, gruparea din liga a
doua engleză, dar și pentru cei austrieci. Besian Idrizaj, un
internațional austriac de tineret de doar 22 de ani a decedat seara
trecută.

Fost jucător la Liverpool, echipă cu care s-a aflat sub contract
între 2005 și 2008, Besian a murit în somn, se pare, potrivit
primelor investigații medicale. Cel mai probabil, spun informațiile
din presa engleză, fotbalistul a suferit un atac de cord.
Austriacul avea antecedente. Își pierduse cunoștiința de două ori
pe gazon, de-a lungul carierei: în noiembrie 2008, în cadrul unui
antrenament cu fosta sa echipă LASK, și în februarie 2008, într-un
meci al lui Wacker Innsbruck.

Besian și-a început cariera în Austria, la Austria Linz
și LASK Linz, iar în 2005, când avea doar 17 ani, a fost transferat
de Liverpool, după ce a impresionat la un trial. În sezonul
2004-2005 Besian a fost declarat cel mai bun tânăr jucător din
Austria.

Besian nu a prins însă decât câteva meciuri în partide amicale
pentru Liverpool, deși a rămas la cormorani până în 2008. Apoi au
urmat o serie de împrumuri la echipe din ligile inferioare din
Anglia, precum Luton sau Crystal Palace. În ultima parte a
contractului cu Liverpool, Besian a fost împrumutat la Wacker
Innsbruck.

În august 2009, austriacul a semnat pentru Swansea, tot în urma
unui trial.

Publicat: 16 05. 2010, 17:05
Actualizat: 16 05. 2010, 17:14